Redactarea articolelor științifice
Introducere în arta redactării unui articol ştiinţific
Răspundem, de multe ori, invitaţiei de a elabora un studiu, un eseu sau un articol cu caracter ştiinţific fără a avea o imagine clară şi cuprinzătoare asupra implicaţiilor metodologice şi lingvistice ale procesului de creaţie. Aventura transformării paginii albe de hârtie într-un material logic structurat poate fi o experienţă descurajatoare chiar şi pentru autorii antrenaţi. În lumina acestor considerente, cunoaşterea secretelor scrierii unei comunicări ştiinţifice poate fi de un real folos persoanelor care vor să transforme actul creator într-un un vis împlinit. Atunci când suntem conştienţi de complexitatea problemelor pe care le ridică transmiterea unui mesaj de factură academică şi, atunci când respectăm imperativele ştiinţelor documentării şi redactării, actul creaţiei devine o sursă de mari satisfacţii şi bucurii.
Am luat decizia de a scrie acest material publicistic cu intenţia de a oferi un sprijin persoanelor interesate de îmbunătăţirea muncii de redactare. Fiind vorba de un proiect care cuprinde informaţii accesibile unui cerc restrâns şi exigent de receptori, conceperea unui articol ştiinţific, definit ca mijloc de comunicare şi informare, este determinată de îndeplinirea mai multor cerinţe : (1) respectarea normelor de informare şi documentare, (2) întocmirea prealabilă a unui plan de cercetare şi redactare, (3) folosirea cu abilitate a limbajului ştiinţific, (4) alegerea unui titlu incitant.
Într-un articol ştiinţific pot fi abordate tot felul de subiecte: filosofice, istorice, juridice, tehnice, ştiinţifice, politice şi literare. Apărute, în general, în cadrul revistelor de specialitate, articolele ştiinţific concepute se deosebesc de articolele de popularizare printr-o rânduială specifică legată de:
- structura internă a textului,
- corectitudinea informaţiilor furnizate,
- stilul redactării şi corectitudinea gramaticală,
- publicul căruia i se adresează.
Textele ştiinţifice trebuie să fie interesante prin conţinut şi atractive ca formă. În spatele unui articol întemeiat ştiinţific va sta întotdeauna un plan de redactare caracterizat prin: „situaţia retorică” şi „organizarea materialului” [1]. Situaţia retorică se referă – potrivit enumerării lui Hult- la mai mulţi factori: intenţia autorului, persoana autorului, cititorii potenţiali, conţinutul comunicării şi limbajul adecvat. Organizarea materialului are în vedere structura textului jurnalistic.
Conceperea unui articol ştiinţific poate fi dificilă pentru creatorii care nu îşi însuşesc conduita stilistică specifică elaborării unui text de acest gen, care nu cunosc metodologia proiectării documentelor destinate tipăriri. Există norme de redactare care se referă, atât la modul de organizare a materialului, cât şi la folosirea corectă limbajului de ştiinţific. De obicei, păstrarea tonului sobru, prin folosirea frazelor scurte cu verbe la timpul prezent şi diateza activă, utilizarea unor termeni tehnici clar definiţi, renunţarea la expresiile metaforice, contribuie la receptarea corectă a mesajului scris într-un limbaj ştiinţific. Stilul ştiinţific ne obligă să fim concişi dar nu ne îndeamnă să renunţăm la stilul personal. Amprenta personală se fixează cu ajutorul epitetelor şi prin îmbinarea meşteşugită a frazelor şi propoziţiilor. Folosirea unui număr variat de epitete adjectivale are o justificare estetică şi sporeşte nivelul de seducţie al textului respectiv.
Contribuţia personală a autorului rezultă, în primul rând, din strategia alegerii unei bibliografii reprezentative pentru tema aleasă şi, în al doilea rând, din organizarea ingenioasă a textului. Astfel, principalele etape ale redactării unui studiu ştinţific se reduc la :
- selectarea materialului bibliografic,
- alegerea titlului,
- conceperea introducerii,
- stabilirea ideilor principale,
- formularea concluziilor,
- alcătuirea rezumatului,
- introducerea referinţelor
Specialiştii în tehnica muncii intelectuale au stabilit o serie de reguli orientative privind alegerea materialului bibliografic. Suntem îndemnaţi să parcurgem „lucrările clasice, relevante în domeniu” [1], să căutăm documente recente, să citim reviste de specialitate şi să consultăm Internetul. Există şi reguli de stabilire a titlului. În mod paradoxal, acceptarea sau respingerea unei lucrări ştiinţifice, poate fi legată de alegerea unui titlu care să pună în evidenţă subiectul prezentat. Titlul, considerat cartea de vizită a unei lucrări, este – potrivit definiţiei pentru care optează Septimiu Chelcea [1] în volumul referitor la metodologia redactării textelor ştiinţifice – o formulare simplă, concisă şi cu stil a temei de cercetare prezentate. Se consideră că stabilirea titlului este o artă, întrucât se bazează pe limbajul metaforic, şi este o ştiinţă, de vreme ce implică respectarea unor reguli stricte stabilite de oamenii de ştiinţă şi teoreticienii preocupaţi de dezvoltarea tehnicilor de documentare şi redactare. Comunitatea psihologilor americani, spre exemplu, insită asupra următoarelor aspecte :
- lungimea titlului să nu depăşească 10-12 cuvinte,
- titlul să fie alcătuit din termenii care să contribuie la indicarea conţinutului lucrărilor şi la clasificarea biblioteconomică a acestora.
Un articol ştiinţific se caracterizează printr-o structură de sine stătătoare formată dintr-o introducere, conţinut, rezumat, referinţe. Organizarea internă a secţiunii principale poate fi realizată după două modele : structurat şi nestructurat. Este structurat, orice articol format din mai multe fragmente, fiecare paragraf incluzând câte o idee principală enunţată de autor. Un text nestructurat este redactat într-o formulă eseistică, paragrafele fiind bine sudate între ele, constituind un tot unitar. Un articol ştiinţific se scrie cu scopul susţinerii unei idei şi orientării interesului receptorilor spre noi orizonturi de cunoaştere, analiză şi cercetare. Reţinem, un document cu caracter ştiinţific se întocmeşte pe baza unui plan care stă în spatele înşiruirii logice a propoziţiilor şi frazelor. Stabilirea planului implică opţiunea pentru unul dintre “următoarele tipuri de elaborare” : “analitic (descompunerea în subprobleme), bazat pe opoziţie (aspecte negative/pozitive), pe raţionament cauzal (identificarea lanţurilor explicative), pe raţionament deductiv/inductiv (de la general la particular),…bazat pe raţionamentul dialectic (teza care vizează aspectele pozitive/antiteza, care tratează aspectele negative/antiteza, prin care cercetătorul aduce o contribuţie originală, evaluând fenomenul studiat )”.
Ideile lămuritoare referitoare la „obsesiile” tematice ale semnatarului articolului şi motivaţiile celui care transmite mesajul sunt rezumate, de obicei, în partea introductivă a textului. Este bine să optăm pentru o introducere scurtă şi atractivă, care să conducă spre conţinutul propriu-zis al textului destinat publicării.
Elaborată conform canoanelor stilului ştiinţific de exprimare, partea principală a articolului (textul propriu-zis) cuprinde descrierea rezultatelor cercetării şi concluziile autorului în legătură cu subiectul prezentat. Ideile puse în discuţie pot fi evidenţiate prin raportarea la teoriile şi ipotezele altor specialişti, oferindu-i cititorului posibilitatea să treacă la investigarea analitică a deosebirilor şi asemănărilor dintre cercetările trecutului şi ideile personale ale autorului. În acest stadiu este premisă, chiar indicată, citarea concluziilor unor oameni de ştiinţă celebrii, pentru a crea astfel condiţiile necesare sporirii credibilităţii autorului şi pentru a-l face mai convingător.
În vederea constituirii unei imagini clare asupra tipului de cunoştiinţe ce trebuie să se regăsească într-o lucrare redactată în manieră ştiinţifică, este necesară fixarea a trei tipuri de exigenţe informative pe care trebuie să le satisfacă textul ştiinţific :
- Informarea fundamentală
- Informarea tematică
- Informarea generală
Aceasta înseamnă că un articol performant va fi populat cu noţiuni de bază din domeniul la care se referă, va opera cu idei generale privind tema de cercetare aleasă sau problema adusă în discuţie şi va include concluzii originale menite să lărgească orizontul ştiinţific al cititorului. În cadrul unui text, care urmează regulile de redactare specifice stilului ştiinţific, noţiunile de bază trebuie corect definite iar relaţiile dintre enunţuri trebuie exprimate cu claritate. În plus, folosirea unor termeni de specialitate necunoscuţi în spaţiul public trebuie continuată cu o explicare suplimentară, realizată cu scopul a nu restrânge aria publicului receptor. Interesul acestuia poate fi mai bine captat de autorii care fixează ipotezele – ce stau la baza materialul ştiinţific comunicat – şi care nu evită să indice scopul scrierii articolului.
De asemenea, introducerea referinţelor şi a citatelor are un caracter obligatoriu şi nu se realizează la întîmplare. O regulă esenţială se referă la interdicţia de a interveni în contextul fragmentului citat. Nu avem dreptul să schimbăm nici un cuvânt din textul semnat de un alt autor. Menţionarea referinţelor bibliografice se face, fie prin introdurerea în text, între paranteze sau între liniuţe, a numelui autorului, fie prin includerea în cadrul citatului a numelui autorului şi a anului ediţiei citate . La întrebarea privind lugimea unui citat, specialiştii răspund că, frazele din care este compus nu trebuie să depăşească „28 de rânduri de text”. În caz contrar, autorul poate lăsa impresia că este depăşit de complexitatea ideilor pe care urmează să le interpreteze şi să le introducă în text. Remarcabilă este, în acest sens, sugestia lui M. Eliade, care spunea : „Un citat preţuieşte (în conştiinţa cititorului) în măsura în care este scurt, dens, strălucitor. O pagină întreagă citată anulează această imagine.” [1]
Din practica lecturării unor articole apărute în publicaţiile de specialitate observăm că lucrările cu caracter academic respectată normele stilului ştiinţific de redactare, o atenţie deosebită fiind acordată întocmirii listelor bibliografice. De-a lungul timpului, au fost folosite mai multe sisteme de ordonare a notelor bibliografice. Dacă profesorul universitar Septimiu Chelcea apreciază sistemul Harvard de întocmire a bibliografiilor, preferinţa mea se îndreaptă spre normele standardizate de ordonare şi redactare a notiţelor bibliografice . Ignorând aceste recomandări, stilul redactării materialului bibliografic poate fi modificat în funcţie de exigenţele colectivelor de redacţie sau în funcţie de imperativele comunităţilor ştiinţifice sau academice, naţionale şi internaţionale. Prezenţa Internetului, ca mijloc rapid şi accesibil de informare şi documentare, reprezintă un motiv, suficient de puternic pentru a zăbovi asupra regulilor de ordonare a referinţelor bibliografice procurate în urma consultării paginilor WEB. Este utilă, în acestă etapă, recomandarea lui Septimiu Chelcea care optează pentru următoarea formulă : „metoda de prelucrare, numele gazdei (host) şi al dosarului (file), data vizitării.” [1]
Rezolvarea problemelor legate de corecta întocmire a articolelor, eseurilor şi studiilor ştiinţifice are cel puţin două implicaţii :
– contribuie la diminuarea oricărui efort creator, în strictă dependenţă cu reducerea timpului elaborare a unei comunicări
– determină sporirea gradului de receptare a idelilor comunicate între oamenii de ştiinţă, între specialişti şi cercetători.
Adresându-se unui cerc larg de cititori, ideile expuse în prezentul articol au un rol orientativ şi urmăresc familirizarea actualilor şi potenţialilor colaboratori ai revistei „Bibliotheca Marisiana” cu unele probleme definitorii abordate, în momentul actual, de ştiinţele informării şi documentării. Cunoaşterea perspectivelor dezvoltării teoretice a ştiinţelor informării şi însuşirea modernului repertoriu metodic de concepere a lucrărilor ştiinţifice au ca efect stimularea voinţei fiecăruia dintre noi de a-şi îmbunătăţi maniera de redactare şi exprimare, prin îmbinarea armonioasă a stilului personal, cu descoperirea unor forme preţioase de satisfacere a exigenţelor creatoare specifice stilului ştiinţific de redactare.
Bibliografie
[1] Septimiu Chelcea (2005), Cum să redactăm o lucrare de licenţă, o teză de doctorat, un articol ştiinţific în domeniul ştiinţelor socio-umane, Editura Comunicare.ro, Bucureşti, 2005, disponibil la adresa: https://www.researchgate.net/publication/236969090_INTRODUCERE_IN_ARTA_REDACTARII_UNUI_ARTICOL_STIINTIFIC
Alte ghiduri de realizare a articolelor științifice:
Liviu S. Enache (2007), Scrierea unui articol ştiinţific – abordare practică, Revista Română de Medicină de Laborator Vol. 6, Nr. 1, Martie 2007, pp. 51-61, disponibil la adresa: http://www.rrml.ro/articole/2007/2007_1_7.pdf
Ghid de scriere a articolelor științifice, disponibil la adresa: http://www.posdru.ugal.ro/topacademic/documente/GHID_SCRIERE_ARTICOL.pdf
