Informații despre similitudine (plagiat)
1.Furtul intelectual din România are rădăcini puternice în trecutul comunist
În România perioadei comuniste plagiatul nu era un subiect dezbătut, pentru că era o politică de stat (se plagiau masiv tehnologiile străine sustrase de serviciile de informaţii). Se apreciază că numărul plagiatelor, mai ales în domeniul tehnic, realizate în acest mod se ridică la zeci de mii [1].
2.Plagiatul, adică furtul, a fost sportul nostru național după 1990
Mii de indivizi (profesori, funcționari publici, politicieni, etc.) au devenit peste noapte doctori.
Mii de indivizi s-au trezit profesori peste noapte în numeroasele universități private apărute în România după 1990, precum ciupercile după ploaie.
Sute de indivizi au urcat în carieră de pe o zi pe alta (adică tot peste noapte) (asistent → lector → conferențiar → profesor, etc.). Cum? Nu se știe! Acum nu mai merge. Sistemul a tras scara după el.
După foarte mulți ani în care mediul academic a închis ochii la furtul intelectual, s-a ajuns ca în România să se pună accent pe originalitatea lucrărilor de absolvire sau a cărților publicate de profesori. Istoria a consemnat faptul că timp de 25 de ani în România s-a furat pe rupte: profesori și studenți/masteranzi/doctoranzi.
Distrugerea învățământului a fost premeditată/programată? Cu siguranță, DA. „Dacă vrei să distrugi o ţară, atunci distruge învățământul” este o vorbă șoptită de puțini. Acum ne-am trezit că vrem o țară ca afară. Dar, totul este putred!!!
3.Reglementarea juridică a plagiatului
Plagiatul (“plagiarism” în varianta englezească) este mai mult o noţiune din limbajul academic şi mai puţin una juridică. Corespondentul juridic al noţiunii de plagiat este “reproducerea fără drept“, precum şi “încălcarea dreptului de autor” (“copyright infringement“) [2]. Prin urmare, situaţiile de plagiat poate fi identificate şi sancţionate atât prin legislaţie, cât şi prin regulamentele interne (cum este cazul aici).
În concluzie, din punct de vedere juridic, plagiatul este un “furt” de proprietate intelectuală, în cazul în care sunt luate pasaje din operele altora, şi o încercare de fraudă, în cazul în care sunt copiate propriile opere. Deşi din punct de vedere strict juridic noţiunea de “furt de proprietate intelectuală” este o sintagmă colocviala şi nicidecum juridică, pentru accentuarea gravităţii acestei acţiuni în Ghidul de faţă vom păstra formularea respectivă.
Plagiatul este sancţionat prin:
– blamare publică (şi furtul, şi frauda, sunt inacceptabile)
– excluderea din mediul academic, în condiţiile legii şi ale regulamentelor interne
– retragerea unor titluri sau a unor drepturi obţinute în mod fraudulos, în condiţiile legii şi ale regulamentelor interne
– plata daunelor morale şi materiale către autorii prejudiciaţi, în condiţiile legii
„Fapta de plagiat este definită prin dispozițiile Legii nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare și sancționate conform procedurilor prevăzute în Legea nr. 1/2011 privind educaţia naţională și Legea nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare. Aceste acte normative au rolul de preveni și de a sancționa eficient abaterile de la normele de bună conduită academică și pot asigura compatibilitatea standardelor academice ale universităților românești cu normele de bună conduită în activitatea academică deja adoptate și însușite la nivelul universităților europene [3].
Legea nr. 206/2004 reglementează și sancționează în mod distinct două obligații care incumbă personalului de cercetare-dezvoltare: obligația de a respecta etica şi deontologia activităţii de cercetare-dezvoltare și obligația de a respecta drepturile de proprietate intelectuală.
Plagiatul este, conform dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 206/2004: „expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale (s.n.)”.
Art. 24 din Legea nr. 319/2003 prevede că personalul de cercetare-dezvoltare este ținut să îndeplinească două obligații distinct reglementate:
„a) să respecte etica şi deontologia activităţii de cercetare-dezvoltare;
b) să respecte drepturile de proprietate intelectuală […];”.
În mod distinct sunt reglementate și sancțiunile aplicabile pentru săvârșirea abaterilor de la buna conduită în cercetare-dezvoltare, prin dispozițiile art. 14 din Legea nr. 206/2004: pe „sancțiunile disciplinare prevăzute în Codul de etică şi deontologie profesională al personalului de cercetare-dezvoltare”.
Conform art. 1 alin. (3) din Legea nr. 206/2004, procedurile de aplicare a sancțiunilor disciplinare prevăzute în Codul de etică şi deontologie profesională al personalului de cercetare-dezvoltare sunt „reunite în Codul de etică, cu respectarea prevederilor prezentei legi şi ale Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011”.
Normele de bună conduită acdemică interzic categoriilor de personal care desfășoară activități de cercetare-dezvoltare: „expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale (s.n.)”.
Preluarea identică a unor texte sau a unor fragmente de text, din una sau din mai multe opere, aparținând aceluiași autor sau unor autori diferiți, fără a se menționa faptul preluării și fără a se indica opera-sursă se poate face în modalitatea copy-paste.
Este modalitatea cea mai grosolană de plagiat, care nu poate demonstra decât lipsă de inteligență și de respect pentru orice activitate intelectuală și pentru munca altuia.
Sancționarea plagiatului echivalează în toate cazurile cu sancționarea preluării în opera proprie a rezultatelor gândirii și muncii intelectuale ale altui autor, reflectată și în idei, sau alte elemente excluse de la protecție prin drept de autor, sau drept de brevet de invenție, dar cuprinse într-o operă anterior publicată de către acest autor, preluare care lasă falsa impresie că ideile, datele, preluate sunt rezultatul propriului efort intelectual” [3].
Bibliografie:
[1] Ghid împotriva plagiatului, Universitatea din București, disponibil la adresa: https://www.ccea.ro/wp-content/uploads/plagiat.pdf
[2] http://www.fjsc.unibuc.ro/home/doctorat/ghid-impotriva-plagiatului
[3] Sursa secțiunii Reglementarea juridică a plagiatului: Florea Sonia (2016), Plagiatul și încălcarea drepturilor de autor, disponibil la adresa: https://www.juridice.ro/467536/plagiatul-si-incalcarea-drepturilor-de-autor.html
