Albert Camus – dimensiunea absurdă a existenţei

Opera lui Camus, aidoma vieţii sale, traversează curbe nebănuite, de la tema suferinţei şi a singurătăţii la cea a speranţei şi a solidarităţii, de la sentimentul claustrării într-o lume absurdă la efuziunea fraternă. „Sisif”, eseu centrat pe tema sinuciderii, ilustraţia sa românescă, „Străinul”, care face să se nască sentimentul absurdului şi al angoasei cotidiene ne arată un Camus obsedat de ideea morţii şi de imposibilitatea atingerii fericirii. „Ciuma”, care deschide perioada sa umanistă, este metafora flagelului contra căruia omul trebuie să lupte – războiul. „Omul revoltat” sistematizează şi închide în acelaşi timp perioada pozitivă camusiană.