Ghid pentru redactarea tezelor de doctorat în sociologie

Lucrările de doctorat reprezintă rezultatul efortului propriu de cercetare al studenților doctoranzi. Prin urmare lucrările trebuie să precizeze clar:
– Întrebările de cercetare la care își propun să răspundă (formulate cu concepte specifice sociologiei și folosind o perspectivă sociologică de analiză);
– Informațiile sau datele pe care le utilizează pentru a găsi un răspuns – fie că sunt date produse de altcineva și utilizate într-o analiză secundară, date produse chiar de autor (calitative sau cantitative), sau alte tipuri de informații (texte din literatura de specialitate, surse istorice, surse legislative etc); vor fi descrise în detaliu și discutate, cu referire la literatura de specialitate, metodele de selectare și obținere a informațiilor analizate;
– Rezultatele analizei datelor / informațiilor;
– Contribuțiile personale originale la înțelegerea respectivei teme, precum și alte reflecții personale referitor la limitele și punctele tari ale lucrării.
Nu vor fi incluse în teza de doctorat documente care nu sunt rezultatul activității de cercetare a autorului – precum fragmente extinse din acte normative, alte rapoarte de cercetare, alte publicații științifice etc. În măsura în care sunt necesare pentru argumentație, astfel de materiale pot fi incluse în Anexe, cu respectarea eticii științifice și a legislației proprietății intelectuale.

somdn_product_page
SKU: 40002 Categorie: Etichetă:
Descriere

Descriere

Ghid pentru redactarea tezelor de doctorat în sociologie

Cuprins
1 Introducere … 2
2 Prevederi preliminare … 2
2.1 Cerințe obligatorii pentru susținerea lucrărilor … 2
2.2 Declarația olografă de asumare a răspunderii … 3
2.3 Predarea lucrărilor în format electronic … 4
3 Redactarea tezelor de doctorat … 5
3.1 Proceduri de citare … 5
3.2 Formatul lucrării … 5
3.3 Structura lucrării … 6
4 Anexe … 9
4.1 Declarație de asumare a răspunderii … 9
4.2 Îndrumări privind tehnoredactarea și susținerea lucrării de doctorat … 10
4.2.1 Redactarea structurată … 10
4.2.2 Exemple de formatare în MS Word … 10
4.3 Citarea surselor și redactarea bibliografiei … 13
4.3.1 Referiri la publicațiile proprii anterioare … 13
4.3.2 Stilul Harvard … 13
4.3.3 Exemple de formatare a bibliografiei … 13

1 Introducere
Lucrările de doctorat în sociologie reprezintă rezultatul propriului efort de cercetare și de redactare, sub îndrumarea conducătorului de doctorat. Prin urmare, toate lucrările de doctorat în sociologie, indiferent de tema și de perspectiva abordată, trebuie să demonstreze:
(1) stăpânirea metodologiei științifice de cercetare;
(2) stăpânirea conceptelor științifice proprii sociologiei și a perspectivei sociologice de analiză;
(3) efortul personal de învățare și de reflecție critică al autoarei/autorului;
(4) contribuții originale la cunoașterea științifică în domeniu.

2 Prevederi preliminare
2.1 Cerințe obligatorii pentru susținerea lucrărilor
Pentru a fi suspusă evaluării colective în școala doctorală/departament, lucrarea de doctorat trebuie să satisfacă minimal următoarele condiții:
1. Conținut. Să aibă clar specificate
1.1. Problemele de cercetare, cu concepte operaționalizate astfel încât să permită investigația
sociologică, și/sau ipotezele de cercetare în formă testabilă;
1.2. Metodele folosite pentru formularea răspunsurilor și / sau testarea ipotezelor;
1.3. Concepte și teorii specifice orientării disciplinare în care se înscrie teza (sociologie,
antropologie, științe politice, asistență socială etc.).
O teză care nu are întrebări de cercetare/ipoteze, metode și concepte științifice specifice pentru orientarea căreia i se subsumează nu poate fi asimilată unei lucrări cu caracter științific.

2. Deontologie. Să respecte principiile de etică academică și profesională a căror încălcare duce la plagiere, contrafacerea datelor de analiză, încălcarea drepturilor de distribuție a creațiilor intelectuale etc.

3. Citările în lucrare să fie strict justificate prin funcția lor de a argumenta sau detalia formulările proprii. Desigur, ponderea citatelor este funcție de profilul și conținutul tezei. Practica general recomandată este ca „pentru fiecare rând pe care îl citezi să ai cel puțin două rânduri de comentariu” .

3.1. La limită, respectarea unei astfel de reguli trimite la teze care să nu aibă mai mult de un sfert din totalul de rânduri/pagini constituite din citate.
3.2. În situațiile particulare în care este nevoie de citate lungi, de mai mult de aproximativ 20 de rânduri (extrase din interviuri, documente istorice, documente oficiale etc.) este indicat să se apeleze la citări în anexe de lucrare sau la simpla indicare a linkurilor pentru situația în care documentele respective sunt publicate online, de autorul tezei sau de altcineva.

4. Redactare.
4.1. Să respecte normele de redactare în limba română conform cerințelor prezente ale
Academiei Române, precum: să fie redactată cu diacritice (ă, î, ș, ț, â), să nu prezinte erori sistematice lexicale, gramaticale, de sintaxă etc.; redactarea cu diacritice, conform ortografiei actuale, este obligatorie pentru toate lucrările.
4.2. Să delimiteze formulările cu caracter personal – opinii, credințe sau ideologii – din lucrare de cele care au caracter științific demarcarea formulărilor de tip științific (constatativ, teoretic, ipotetic). Distincția dintre constatări și discuție în cadrul concluziilor, spre exemplu, este o modalitate care ilustrează o astfel de separare.
5. Dimensiune. Să aibă cel puțin 30.000 de cuvinte, plus anexe, conform normelor de paginare detaliate în ghid.
Încălcarea oricăreia dintre cele cinci categorii de reguli duce automat la neacceptarea tezei pentru a fi discutată/acceptată în școala doctorală/departament.

 

 

Recomandări esențiale pentru redactarea unei lucrări științifice

Elaborarea unei lucrări de licență, a unei disertații, a unei lucrări de Gradul didactic I sau a unei teze de doctorat presupune documentare temeinică, organizarea ideilor și dezvoltarea unui demers propriu de cercetare. Fiecare etapă trebuie corelată cu tema aleasă, cerințele instituției și recomandările profesorului coordonator.

Începeți cu documentarea și stabilirea planului. Consultați resurse bibliografice și baze de date științifice, selectând surse credibile și relevante pentru subiect. Utilizați atât lucrări fundamentale, cât și cercetări recente, în funcție de specificul temei. Organizați capitolele astfel încât acestea să susțină obiectivele lucrării și să asigure continuitatea argumentării.

Respectați de la început regulile de citare și redactare. Notați datele bibliografice ale surselor pe măsură ce le consultați și indicați corect proveniența ideilor, inclusiv atunci când le parafrazați. Aplicarea consecventă a cerințelor de tehnoredactare vă ajută să evitați corecturi ample înainte de predare.

Acordați atenție cercetării proprii. Alegeți metodele și instrumentele în funcție de obiective și discutați-le cu profesorul coordonator. Explicați alegerile metodologice, analizați rezultatele și raportați-le la literatura de specialitate, evidențiind contribuția personală și limitele cercetării.

Solicitați feedback pe parcurs. Discuțiile periodice cu profesorul coordonator permit clarificarea dificultăților și ajustarea structurii sau a metodologiei. Integrarea observațiilor la momentul potrivit este mai eficientă decât refacerea unor secțiuni ample în etapa finală.

Rezervați timp pentru revizuire. Verificați coerența argumentării, corectitudinea exprimării, concordanța dintre citări și bibliografie și respectarea cerințelor instituționale. Prevenirea plagiatului presupune utilizarea responsabilă a surselor pe tot parcursul elaborării lucrării.

Dacă aveți nevoie de sprijin pentru stabilirea planului, identificarea bibliografiei, organizarea cercetării sau revizuirea textului, documentare.eu vă oferă consultanță și îndrumare adaptate cerințelor și etapei în care vă aflați. Transmiteți-ne tema, indicațiile profesorului coordonator și ghidul de redactare, pentru a identifica pașii necesari dezvoltării propriei lucrări.

Informații suplimentare

Informații suplimentare

Tipuri lucrăriGhid de redactare