Modificări ale unor indici histo-fiziologici în hepatitele cronice B şi C

Ficatul, cel mai mare dintre viscere, este un organ glandular care are dublă funcţiune: de secreţie externă şi de secreţie internă. Cu toate acestea, considerarea lui ca glandă endocrină, în înţelesul strict al noţiunii, trebuie privită cu oarecare rezervă, pe de o parte pentru ca produşii eliberaţi de el direct în sânge nu sunt hormoni sau substanţe asimilate cu hormonii, iar pe de altă parte pentru că ficatul în structura lui nu conţine celule specializate pentru funcţia endocrină, care să fie cunoscute până în prezent.
Ficatul este o glandă a aparatului digestiv pentru că prin funcţia sa de a produce şi elimina bila în duoden, participă la procesul de digestie şi absorbţie intestinală.
În schimb, rolul ficatului, în procesul de metabolism intermediar al tuturor principiilor nutritive (glucide, protide, lipide), absorbite la nivelul tubului digestiv, este covârşitor pentru întregul organism. Celula hepatică posedă echipamentele enzimatice necesare pentru prelucrarea, stocarea şi eliberarea în circulaţia generală a substanţelor necesare bunei funcţionări a tuturor ţesuturilor.
Pentru îndeplinirea multiplelor funcţii, ficatul prezintă o structură şi organizare cu totul particulară şi diferită de a altor organe glandulare digestive majore.