Asistenţa socială în penitenciare şi probaţiune

Asistenţa socială îşi are originea în idealurile şi fîlosofiile umanitare, religioase şi democratice şi se bucură de o aplicare universală în scopul de a satisface necesităţile ce provin din interacţiunile individului cu societatea şi desfăşurată în scopul dezvoltării potenţialului uman. Asistenţii sociali profesionişti se pun în slujba bunăstării şi împlinirii fiinţelor umane, în slujba dezvoltării şi a utilizării disciplinate a cunoştinţelor validate privind comportamentul uman şi societal; în slujba dezvoltării resurselor pentru a realiza nevoile şi aspiraţiile individuale, de grup, naţionale şi internaţionale şi în slujba realizării justiţiei sociale.
Orice situaţie problematică în plan social presupune, aşadar, mai ales atunci când este vorba despre necesităţile anumitor indivizi, intervenţia asistenţilor sociali. O astfel de intervenţie are la bază principiul solidarităţii umane şi implică o evaluare anterioară a nevoilor unui client. Orice disfuncţie detectată la nivelul societăţii globale şi care vizează persoane ce au nevoie de ajutor presupune că intervenţia asistenţilor sociali profesionişti trebuie să aibă ca obiectiv asigurarea unei evoluţii normale a societăţii. În acest sens, se urmăreşte readucerea acelor indivizi care au nevoi speciale (cum sunt, de exemplu, persoanele cu dizabilităţi) la o situaţie normală, în care ei să fie reintegraţi în societate, ceea ce presupune rezolvarea respectivei disfuncţii sau probleme sociale.