Asistența socială a persoanelor vârstnice la domiciliu

Bătrâneţea, vârstă în care „memento mori” încetează să mai fie un simplu dicton si devine o atitudine, un mod de raportare la viaţă, prin faptul ca moartea este conştientizată din ce în ce mai deplin. Indiferent însă de gradul de înţelegere cu care se raportează societatea, familia la problemele bătrâneţii, un lucru este cert: faptul ca ultimii ani ai vieţii prilejuiesc întâlnirea cu cele mai dificile încercări și crize.
Problema îmbătrânirii desemneaza în primul rând un fenomen individual, cel al incidenţei vârstei, în dimensiunile sale biologice si psihologice, asupra individului de la naşterea sa pâna la moarte. Pragul batrâneţii relevă în mai mare măsura reprezentări sociale, el depinde de tipul de societate, iar în interiorul aceleaşi societăţi, de clasă de aparenţă şi de alte criterii sociale şi culturale .Odată cu apariţia procesului de îmbătrânire, problemele nu întârzie să apara atât în plan social cât şi familial.
Pentru o asistenţă socială eficientă este vital ca asistentul social să aibă o atitudine pozitivă şi non-discriminatorie faţă de persoanele vârstnice, iar prin intermediul tehnicii exemplului propriu să emane optimism şi o gândire pozitivă astfel ajutând vârstnicii să-şi recapete pofta de viaţă, încrederea în sine şi să-şi reconstruiască viaţa socială, pierdute deseori din cauza unor schimbări majore sau pierderi umane. O sarcină esenţială a asistentului social este să încerce să ridice gradul de independenţă al vârstnicului, autodeterminarea acestuia, astfel scăzând gradul de vulnerabilitate şi nevoia de a fii mereu ajutat si sprijinit.
Există o dificultate a înţelegerii obiectivelor şi serviciilor sociale pentru vârstnici şi aceasta dificultate îşi are radăcina într-o oarecare confuzie legată de natura şi scopul acestor servicii. Există o diversitate în distincţia dintre serviciile sociale şi cele legate de serviciile de sănătate. Unele servicii combină beneficiile materiale cu asigurarea unor servicii sociale.