Contribuţia jocului la dezvoltarea personalităţii şi a educaţiei copilului de vârstă preşcolară

Printre problemele de psihopedagogie preşcolară şi şcolară care au frământat din cele mai vechi timpuri mintea oamenilor este şi problema jocului. Numeroasele teorii despre joc elaborate pe parcursul timpului, unele contradictorii iar altele completându-se reciproc, vin să răspundă la o seamă de întrebări dintre cele mai complexe şi dificile.
Cunoaşterea lumii devine prin jocuri accesibilă şi atractivă pentru copii. Din datele acumulate în urma cercetărilor experimentale şi a observaţiilor psihologice s-a ajuns la concluzia că în timpul jocului copilul desfăşoară o variată activitate de cunoaştere. Această activitate este prezentă chiar şi în primele forme ale acţiunilor obiectule cu caracter ludic.
Cunoaşterea activă a obiectelor folosite în joc exprimă năzuinţa copilului de a cunoaşte mediul înconjurător. Mânuind obiectele, copiii ajung să cunoască diferitele şi variatele lor însuşiri, formă, mărime, greutate, culoare, duritate, utilitate, etc.
Pe măsură ce copilul înaintează în vârstă şi se dezvoltă, conţinutul jocurilor se extinde, cuprinzând şi relaţiile sociale dintre oameni. Jocurile încep să oglindească tot mai mult fenomenele complexe ale vieţii sociale, aspectele variate din viaţa oamenilor adulţi, regulile jocurilor devin reguli de comportare în societate, jocul fiind un mijloc de socializare al copilului.