Cunoaşterea copilului – cerinţă a desfăşurării procesului de învăţământ în grădiniţă

Timp de un secol, mari pedagogi şi psihologi ai lumii au demonstrat, direct sau indirect, că limbajul scris nu are nimic de-a face cu transpunerea mecanică, grafică a sunetelor şi nici cu simpla dezvoltare a motricităţii fine a mâinii. Limbajul scris se subordonează funcţiei simbolice şi nu celei motrice şi el este achiziţionat în primul rând de un creier şi de o minte integre, indiferent de faptul că persoana poate ori nu poate (din diferite motive) să aştearnă cu mâna, pe o hârtie, semne, cu ajutorul creionului.
Copilul nu ştie decât să-şi trăiască intens copilăria. Adultului îi revine sarcina să o cunoască. O atitudine eficientă a acestuia constă în observarea copilului, în dezvoltarea sa, luându-l chiar pe el ca punct de plecare, urmărindu-1 în etapele dale de dezvoltare succesive şi studiindu-i stadiile corespunzătoare.
Dezvoltarea psihologică nu este liniară, uniformă, continuă, ci poliformă, discontinuă. Ea decurge ca o succesiune de faze, etape, stadii în care echilibrul alternează şi ritmează cu dezechilibrul.
Dezvoltarea psihică reprezintă procesul formării la copil a noi seturi de procese, însuşiri, dimensiuni psihice asupra cărora îşi spun cuvântul factorii ereditari, de mediu şi educaţie.