Dezvoltarea psihică şi conturarea însuşirilor de personalitate a copilului preşcolar

Grădiniţa ca etapă intermediară de ucenicie socială între familie şi scoală are un rol fundamental în respectarea imperativelor educaţiei, iar dezvoltarea socială a copilului este condiţionată de măsura în care educatoarea cunoaşte specificul acestui stadiu, disponibilităţile raţionale ale copilului, particularităţile lui temperamentale, într-un cuvânt, individualitatea acestuia.
Proiectarea activităţilor instructiv-educative din grădiniţă este o necesitate obiectivă determinată de complexitatea dimensiunilor educaţiei, ea afirmându-se ca o vastă „orchestraţie” în care stăpânirea şi coordonarea variabilelor procesului de învăţământ vor prefigura mai clar şi mai riguros demersul didactic. Prin proiectarea activităţii, educatoarea realizează o adevărată muncă de înregistrare, de inginerie cognitivă, în care teoriile învăţării se convertesc în modele de instruire adecvate vârstei preşcolare, iar obiectivele propuse pentru fiecare activitate în parte reprezintă o expresie a competenţei pedagogice, a manifestării creativităţii cadrului didactic. Proiectarea nu exclude, ci dimpotrivă necesită flexibilitatea educatoarei în ideile şi acţiunile educative.